Ma gandesc la Stefan Hrusca

Ian Gillan - Jesus Christ Superstar



Jesus Christ Superstar   

 Rostește aceste cuvinte, cu voce tare, în oricare biserică din patria mamă. Pret de câteva secunde, doar zgomotele universului vor mai ajunge la tine. Încet, încet, vei simți că nu vei mai avea nevoie de niciun cuvânt în plus. Vei fi mut, nu și surd. Vei auzi tot, vei descoperi arhaisme sau cuvinte neaoșe, necuprinse în niciun dicționar.
 În 1966, Beatles se află în turneu, prin America. La un moment dat, enigmaticul John Lennon a vorbit și el, ca și când ar fi fost în biserică: “ Acum, suntem mai populari decât Isus ; nu știu cine va dispărea primul : rock’and’roll-ul sau creștinismul.” .  Cred că, în acel moment, chiar și păsările au încetat să mai zboare.  Catolicii americani, cei fără de prihană, au trecut de partea lui Lucifer și au declanșat toate flăcările iadului asupra trupei. Protestele, împotrivă afirmației de mai sus, au culminat cu arderea albumelor Beatles, unele posturi de radio boicotând piesele Beatles. Însă, după 42 ani, Vaticanul l-a iertat pe John Lennon.
 În 1965, viitorul celebru englez, Andrew Lloyd-Weber se înscria la cursurile de istorie de la Oxford, dorindu-și să ajungă Inspector Șef al monumentelor Angliei. Un fulger, probabil, îl face să renunțe brusc la acest drum. Iluminat, se va înscrie la Royal College of Music, neștiind că va primi, în curând, o scrisoare ce îl va determina, în câțiva ani, să scrie muzică pentru versurile unui sciitor, Tim Rice, ce va lua multe Premii Oscar.  
 În 1970, Andrew și Tim au cutremurat lumea catolică, probabil la fel de mult ca și John Lennon. Opera rock, « Jesus Christ Superstar » , bazată pe Evanghelii, a fost la un pas să fie considerată o blasfemie.  Impertinentul scenariu are ca idee explorarea umanității personajelor istorice. Astfel, Isus e un pacificator, al cărui mesaj e transformat, de către cei ce se temeau de puterea lui, într-un discurs malefic. Iuda este de acord cu mesajul lui Hristos, dar nu și cu mijloacele sale. El pare să vadă tragedia ascunsă și este îngrozit de ea. El pune la îndoială pe Isus și Creștinismul, însă într-un mod în  care, chiar și credincioșii pot înțele mai bine resorturile emoționale și politice, implicate în moartea lui Isus.
 
 Deși, inițial, BBC a catalogat opera „Jesus Christ Superstar” drept sacrilegiu, această a avut un mare succes, ajungând numărul 1 în top Billboard. A fost cel mai bine vândut album LP, în SUA, în 1971.
 
 Va invit să vedeți, în interpretarea originală a lui Ian Gillan, solistul trupei Deep Purple, celebra arie „I only want to say (Gethsemane )”
“Every time I look at you, I don’t understand/
Why you leț the things you did get so ouț of hand,”
Judas sings





Comentarii